Gratar cu focuri de arma, in toiul noptii, in lunca paraului Sucevita, din Volovat


Intră acum și în grupul de

Doi tineri din municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava, au avut parte în noaptea de sâmbătă spre duminică de un grătar asezonat cu focuri de armă. Din datele obţinute de la purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu, totul a avut loc în jurul orelor 01:30, în zona denumită “Casa de Apă” din comuna Volovăţ.

Tinerii, unul de 25 iar celălalt de 24 de ani, au mers la iarbă verde în lunca pârâului Suceviţa, iar după ce au petrecut mai multă vreme lângă grătar, aproape de miezul nopţii, la plecare, au fost atacaţi din motive deocamdată nestabilite cu exactitate de o familie din localitate, un bărbat de 34 de ani şi doi adolescenţi de 16 şi respectiv 17 ani.

Cercetările efectuate de organele de poliţie au stabilit că atacatorii aveau la ei mai multe bâte cu care au început să lovească autoturismul cu care se deplasau tinerii, provocând maşinii avarii importante în partea din spate a acesteia.

Când proprietarul autovehiculului s-a dat jos pentru a le cere socoteală agresorilor bărbatul de 34 de ani a venit în fugă spre el cu intenţia de a-l lovi, astfel că tânărul a scos un pistol cu bile de cauciuc trăgând două focuri în plan vertical şi unul spre atacator pe care l-a nimerit în partea stângă a abdomenului.

“În acel moment, agresorii s-au retras, iar tinerii s-au urcat în autoturism, deplasându-se la sediul Poliției Municipiului Rădăuți unde au povestit tot ce s-a întâmplat organelor de ordine, iar persoana împuşcată a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul municipal din Rădăuţi”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu.

Tot el a mai adăugat că în urma verificărilor, s-a stabilit că tânărul deține permis de port armă pentru autoapărare tip pistol bilă cauciuc, atât pistolul cât şi muniţia aferentă fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.


Intră acum și în grupul de