Un adolescent de 17 ani, autorul a sapte furturi comise pe raza judetului Suceava, prins pana la urma de politisti

Şapte spargeri sesizate organelor de poliţie în perioada iunie – august pe raza judeţului Suceava, şi înregistrate cu autori necunoscuţi, şi-au găsit rezolvarea pe parcursul zilei de marţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu, vinovat de toate furturile este un adolescent de 17 ani din comuna Frătăuţii Noi, care se specializase în spargerea locuinţelor pe raza municipiului Rădăuţi din care sustrăgea doar bani şi bijuterii.

În total, valoarea pagubei lăsată în urmă de spărgător este impresionantă, tânărul reuşind să fure peste 170 de grame de bijuterii din aur în valoare de circa 300 de milioane de lei vechi, 2.200 de euro şi aproape 2.000 de RON.

Conform surselor citate, cercetările vor fi extinse şi cu privire la alte fapte şi la posibilii complici ai autorului printre care se numără şi câteva infracţiuni la regimul circulaţiei.

Până la finalizarea anchetei, faţă de adolescent s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea unui număr de patru infracţiuni de furt calificat, trei infracţiuni de furt şi şapte de violare de domiciliu şi a fost reţinut pentru 24 ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

loading...