Intră acum și în grupul de
„Facem eforturi mari pentru Termica. Voi merge la Bucureşti să găsim o bancă ce să dea credit Termica prin cesiune de creanţe”, a declarat, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu.
El a spus într-o conferinţă de presă că în şedinţa de joi a CL Suceava se va aproba o rectificare bugetară prin care se alocă 4,625 milioane de lei garanţii pentru datoriile societăţii de termoficare Termica SA faţă de furnizorii de gaz natural şi energie electrică şi 1,5 milioane de lei pentru subvenţie aceleiaşi societăţi.
Edilul-şef al municipiului reşedinţă de judeţ a explicat că băncile sunt sceptice că Termica are posibilitatea să ramburseze creditul, iar Primăria nu poate să obţină credit pentru consum ci doar pentru investiţii. Astfel, CL Suceava a aprobat acordarea de garanţii pentru suma de 15 milioane de lei pentru un credit de 15 milioane de lei pe care să-l obţină Termica, astfel încât dacă societatea va intra în imposibilitate de plată, creditul să fie plătit de Primărie.
Primarul a mai spus că municipalitatea a achitat în acest an către Termica SA suma de patru milioane de euro şi nu are cum să aloce alte fonduri. „Nu vom putea trece iarna fără sprijinul Guvernului”, a mai spus Lungu care a menţionat că sprijinul Guvernului ar trebui să fie de aprobare a compensării unor sume ce trebuie achitate de Termica pentru impozite şi TVA. El a explicat că în prezent Termica SA a primit somaţii de plată pentru impozite şi TVA pentru o sumă de şase milioane de lei.
Primarul a mai spus că anul trecut societatea a beneficiat din partea fostului Guvern de scutiri de la plată de 13 milioane de lei. Totodată, Ion Lungu a mai spus că pentru construcţia noii centrale termice a oraşului a fost emisă deja autorizaţia de construire şi speră că în luna mai 2013 aceasta va fi funcţională.
Firma de inginerie industrială Adrem Invest Bucureşti a câştigat în primăvara anului 2011 licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru construirea unei centrale termice în oraş şi înfiinţarea unei noi societăţi de termoficare.Combustibilul pe care va funcţiona centrala va fi gazul metan în timpul iernii şi biomasa pe perioada de vară.
Primăria Suceava şi societatea Termica SA Suceava urmează să pună la dispoziţia firmei terenul şi utilităţile, iar Adrem Invest va realiza investiţiile în noua centrală, care pot ajunge până la 50 de milioane de euro.
Intră acum și în grupul de