Tribunalul Suceava a admis, marți, 29 septembrie 2026, cererile de ordonanță președințială formulate de Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Suceava, prin Consiliul Județean Suceava, de Orașul Solca, de Municipiul Fălticeni și de Asociația Județeană pentru Apă și Canalizare Suceava, în contradictoriu cu ACET S.A. Suceava.

Prin Hotărârea nr. 315/2026, instanța a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 21 din 8 septembrie 2026 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor ACET S.A. Suceava, până la soluționarea definitivă a dosarelor nr. 4336/86/2026, 4338/86/2026, 4342/86/2026 și 4457/86/2026.
Municipiul Suceava a fost intervenient accesoriu în cauză, în sprijinul societății ACET. Tribunalul a respins, ca neîntemeiate, cererile de intervenție accesorie formulate de municipiu.
Instanța a respins, de asemenea, ca inadmisibilă, cererea ACET S.A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a articolului 133 alineatul 1 din Legea nr. 31/1990. Pentru această soluție există drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare, cererea urmând să fie depusă, sub sancțiunea nulității, la Tribunalul Suceava.
Au fost respinse ca neîntemeiate și excepția de prematuritate a cererilor, invocată de ACET S.A. și de Municipiul Suceava, precum și excepția lipsei calității procesuale active a Consiliului Județean Suceava, a Municipiului Fălticeni și a Asociației Județene pentru Apă și Canalizare Suceava, invocată de societatea pârâtă.
ACET S.A. Suceava a fost obligată să plătească Județului Suceava, prin Consiliul Județean, suma de 20 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea de apel urmând să fie depusă, sub sancțiunea nulității, tot la Tribunalul Suceava. Soluția a fost pronunțată prin punerea ei la dispoziția părților prin grefa instanței.





