Intră acum și în grupul de
Primăria municipiului reşedinţă de judeţ a primit o suplimentare a bugetului de aproape 2 milioane de lei, dar care este total insuficientă faţă de nevoile financiare existente la nivelul administraţiei publice locale.
Potrivit primarului, Ion Lungu, cea mai mare parte din suma provenită din cotele defalcate din TVA va merge către salariile cadrelor didactice, peste 1,74 milioane lei şi doar 54.000 lei vor reprezenta suma de echilibrare a bugetului.
Ion Lungu a adăugat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri că Primăria Suceava are mare nevoie de bani mai ales că se apropie data scadentă de achitare a tranşei din cadrul proiectului „Utilităţi şi mediu”, unde administraţia locală trebuie să plătească aproape 500.000 de euro.
„Sperăm să primim şi noi un ajutor de la Guvern aşa cum s-a întâmplat în cazul localităţilor Vatra Dornei, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc sau Siret. Cred că ar fi corect să se dea aceşti bani şi la Suceava pentru că şi la noi există un blocaj financiar deosebit şi avem şi noi nevoie de bani”, a conchis Ion Lungu.
Intră acum și în grupul de