Batrana de 73 de ani, talharita in plina strada miercuri seara, in municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

O bătrână de 73 de ani din municipiul reşedinţă de judeţ a fost victima unei tâlhării petrecute miercuri seară, în jurul orelor 19:20, în timp ce se deplasa către domiciliu.

Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, femeia se deplasa pe strada Petru Rareş din municipiul Suceava, moment în care a fost acostată de două fete care i-au cerut să le dea nişte bani.

Bătrâna a refuzat, dar cele două minore au insistat şi la un moment dat, profitând de neatenţia ei şi de faptul că în apropiere nu erau alte persoane, una dintre acestea i-a smuls lănţişorul de la gât după care cele două au fugit înspre Biserica Sf. Dumitru şi au dispărut printre blocuri.

“În urma cercetărilor desfăşurate de poliţişti s-a stabilit că persoana care i-a smuls lanţul are 13 ani şi este din comuna Şcheia. Au fost efectuate verificări la domiciliul acesteia, însă nu a fost găsită.

Verificările sunt continuate de polițiștii Biroului Investigaţii Criminale Suceava, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tâlhărie în vederea recuperării prejudiciului estimat la valoarea de circa 300 de lei”, ne-au mai comunicat sursele citate.


Intră acum și în grupul de