Consilierul PNL Lucian Harșovschi a depus un proiect prin care sucevenii care au plătit un loc de parcare rezervat ar primi înapoi sumele aferente intervalului 16:00–08:00 și, separat, 12 luni de gratuitate pentru același loc. Proiectul, înregistrat pe 5 octombrie sub nr. 319118, a fost pe ordinea de zi a ședinței extraordinare din 19 octombrie, dar nu a fost discutat întrucât ședința a rămas fără cvorum după singurul vot al zilei, cel prin care Daniel Ungurian a fost desemnat înlocuitor de drept al primarului.

Hotărârea pe care o propune Harșovschi a fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței CL Suceava din 29 octombrie și are opt articole. Restituirea se face doar la cerere, pentru sumele plătite în baza HCL nr. 39/2025, și doar pentru orele 16:00–08:00.
Pentru a obține banii, persoana depune o cerere scrisă, copia chitanței și copia actului de identitate. Banii se întorc până pe data de 10 a lunii următoare, la casierie sau în contul indicat. Cererea poate fi trimisă la [email protected] sau depusă la registratură. Articolul 4 adaugă măsura reparatorie: un an de gratuitate pentru locul rezervat pentru care s-a plătit abonamentul.
În referat, Harșovschi scrie că regulamentul stabilește regimul de plată pentru un anumit interval, iar folosirea locului în afara lui nu poate fi, singură, temei de taxă, dacă nu există o prevedere expresă pentru tarif și pentru rezervare.
El mai cere o procedură simplă, fără verificări care să îngreuneze cererea. Oamenii au plătit, spune el, crezând că cumpără dreptul de a folosi locul rezervat pe toată durata contractului.
Aparatul Primăriei nu susține proiectul. Direcția financiar-contabilă, în raportul din 19 octombrie, semnat de directorul Carmen-Mihaela Greceanu și de șefa serviciului buget, Simona Maxim, și avizat de city managerul Irina Vasilciuc, spune că abonamentul este plata unui serviciu pe care omul l-a cerut el însuși. Pentru perioada deja consumată, restituirea nu ar avea temei fără dovada că locul nu a fost folosit, iar nefolosirea este greu de demonstrat tocmai pentru că locul era rezervat. Raportul mai spune că inițiatorul pune în discuție un interval pentru care beneficiarul „nu a plătit explicit nicio sumă”. În prezent, banii se întorc doar excepțional, la cererea expresă de anulare a abonamentului, proporțional cu zilele rămase. O hotărâre generală, fără anularea actelor care au adus venitul la buget, nu ar fi temei de restituire. Iar cererea-tip din proiect nu cere anularea abonamentului. Gratuitatea de 12 luni nu și-ar mai avea rostul dacă banii sunt înapoiați. Dacă rezervarea nu este valabilă, scrie direcția, nu se poate promite nici un loc gratuit pentru anul următor: proiectul nu spune unde și-ar lăsa oamenii mașina. Concluzia serviciilor este că legislația în vigoare nu oferă temeiul pentru un aviz de legalitate.
Pe 23 octombrie, Serviciul juridic, prin șeful Paul Iftimie, a refuzat avizul favorabil. Titlul este, din punctul de vedere al serviciului juridict, echivoc și prea general, iar proiectul invocă doar competențele Consiliului din Codul administrativ și nu arată legea în baza căreia s-ar restitui banii pentru intervalul 16:00–08:00.
Harșovschi a cerut, pe 22 octombrie, prin adresa înregistrată sub nr. 322475, ca proiectul să fie pus pe ordinea de zi a ședinței din 29 octombrie. În ședința din 19 octombrie, același regulament, HCL nr. 39/2025, fusese citit de Irina Vasilciuc altfel decât în proiect: între 18:00 și 08:00, în weekend și de sărbători, parcarea este gratuită.
#Suceava #Parcare #LucianHarșovschi #ConsiliulLocal #NewsBucovina





