Suceava se afla printre cele 6 orase in care se va organiza „Noaptea cercetatorilor”


Intră acum și în grupul de

Municipiul reşedinţă de judeţ va găzdui vineri, 28 septembrie 2012, pe platoul din faţa Prefecturii, evenimentul intitulat “Noaptea cercetatorilor”, proiect acceptat a se desfăşura doar în 6 oraşe din România, printre care şi Suceava, se arată pe site-ul usv.ro.

Potrivit aceleiaşi surse, Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava este coordonatorul regional al proiectului european “Noaptea cercetătorilor”.

“Acesta se desfăşoară în 400 de oraşe din Europa, iar includerea Sucevei în această listă se datorează demersurilor făcute de conferențiarul univ. dr. Dan Milici, din cadrul instituţiei sucevene de învăţământ superior.

Scopul proiectului este de a promova știința și cercetarea în rândurile publicului larg. Acțiunea se va desfășura în ultima vineri din luna septembrie, pe 28, și își propune atragerea copiilor și tinerilor către munca de cercetare și carieră în acest domeniu. De menționat este că pentru acest proiect au fost acceptate numai 6 oraşe din România. Activitățile vor avea loc pe platoul din fața Prefecturii. Cei care doresc să se implice cu prezentări ale cercetărilor proprii pot lua legătura cu domnul conf. univ. dr. Dan Milici la adresa [email protected]”, se arată pe platforma usv.ro


Intră acum și în grupul de