La Palatul Administrativ din Suceava a avut loc vineri, 30 octombrie, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, în cadrul căreia autoritățile și specialiștii au analizat impactul factorilor de mediu asupra sănătății și calității vieții seniorilor din județ.

Potrivit unei informări transmise de Prefectura Suceava, lucrările reuniunii desfășurate în sala „Nicolae Labiș” au fost conduse de subprefectul județului Suceava, Camelia Damian.
Tema principală a întâlnirii a fost „Protecția mediului și calitatea vieții persoanelor vârstnice”. În acest context, Sabina Preotescu, consilier în cadrul Direcției Județene de Mediu Suceava, a prezentat o analiză bazată pe Raportul privind starea mediului în județul Suceava aferent anului 2025.
Printre principalele subiecte abordate s-au numărat calitatea aerului și importanța spațiilor verzi pentru sănătatea populației vârstnice. Au fost evidențiate diferențele existente între localități în ceea ce privește infrastructura verde urbană, municipiul Suceava beneficiind de 41,36 metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor, comparativ cu 23 de metri pătrați pe locuitor în municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Participanții au discutat și despre calitatea apei potabile, fiind prezentate neconformitățile chimice și microbiologice identificate atât în unele rețele de distribuție, cât și la sursele publice de apă din mediul rural.
Un alt subiect de interes l-a reprezentat poluarea fonică și efectele zgomotului rutier asupra stării de sănătate și confortului persoanelor vârstnice, în special în zonele adiacente principalelor artere de circulație din municipiul Suceava.
De asemenea, în contextul schimbărilor climatice, au fost analizate măsurile necesare pentru protejarea persoanelor vulnerabile în perioadele caracterizate de temperaturi extreme, tot mai frecvente în ultimii ani.
Reprezentanții Instituției Prefectului au subliniat că dialogul dintre autorități și comunitate rămâne esențial pentru identificarea și implementarea unor soluții care să contribuie la creșterea calității vieții seniorilor.
„Instituția Prefectului – Județul Suceava rămâne dedicată susținerii unui dialog activ între autorități și comunitate, pentru asigurarea unor condiții de viață sigure, sănătoase și demne pentru toți seniorii județului nostru”, se arată în informarea Prefecturii Suceava.





