Incendierea terenurilor agricole continua sa aduca necazuri pompierilor suceveni

Curăţarea terenurilor agricole de resturile vegetale cu ajutorul focului continuă să aduca necazuri pompierilor militari din judeţul Suceava. Şi pe parcursul zilei de marţi, aceştia au fost nevoiţi să intervină pentru stingerea la timp a incendiilor de vegetaţie, înainte de a se extinde şi a pune în pericol gospodării sau alte bunuri materiale.

Potrivit Biroului de presă din cadrul ISU Suceava, pompierii au fost chemaţi în ajutor în jurul orelor 22:00, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit pe raza localităţii Straja, în acest sens intervenind Garda din Vicovu de Sus.

Din fericire, intervenţia promptă a militarilor a făcut ca flăcările să fie stinse în limitele găsite, arzând doar 50 de metri pătraţi de teren acoperit de deşeuri lemnoase şi vegetaţie uscată. Cercetările efectuate după lichidarea incendiului au stabilit că totul a plecat de la un foc făcut în spaţii deschise şi lăsat nesupravegheat.

Tot pe parcursul zilei de marţi, dar în apropierea orelor 15:00, pompierii de la Detaşamentul Fălticeni s-au deplasat în satul Broşteni, comuna Drăguşeni pentru a stinge un incendiu izbucnit la un stog de furaje. Aici, exista oricând pericolul ca flăcările să se propagare la alte patru stoguri aflate în imediata apropiere. În sprijinul pompierilor militari a venit şi un echipaj de la SVSU Drăguşeni. Aici, totul a plecat de la scânteile provocate de un polizor unghiular cu care muncea chiar proprietarul gospodăriei.

Din fericire, în nici una dintre situaţii nu au fost înregistrate victime omeneşti.

loading...