Intră acum și în grupul de
Potrivit preşedintelui AREAS, Vasile Gafencu, organizarea Conferinţei Anuale în România este o premieră pentru Social Firms Europe CEFEC şi va constitui o oportunitate excelentă pentru cei 150 de participanţi din România, Austria, Belgia, Cehia, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, Slovenia, Spania, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie să facă schimb de idei şi să analizeze în mod real impactul şi provocările economiei sociale, în contextul Anului European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii.
Gafencu a precizat că programul conferinţei este o combinaţie de sesiuni plenare şi numeroase workshop-uri interactive şi atractive, o sesiune de comunicări ştiinţifice la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi, în premieră pentru Suceava, Târgul Economiei Sociale, unde, întreprinderi de economie socială, cooperative, organizaţii active în producţia şi distribuţia de bunuri, cu o componentă de incluziune socială, vor promova economia socială.