Performanță remarcabilă pentru o tânără sportivă din Rădăuți. Anastasia Boghean, elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială Nr. 2 „Dimitrie Cantemir” din Rădăuți, a cucerit două locuri I la competiția internațională Black Swan Dance Competition Paris 2026, desfășurată pe 24 octombrie în capitala Franței.


Tânăra dansatoare a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la ambele probe la care a participat, atât la categoria Solo, cât și în cadrul probei de Grup, confirmându-și talentul și pregătirea la nivel internațional.
Succesul are o semnificație cu atât mai specială cu cât, în ziua competiției, Anastasia și-a sărbătorit și cea de-a 12-a aniversare, transformând participarea la Paris într-un moment de neuitat.
Rezultatele obținute de Anastasia se înscriu într-un bilanț excepțional al clubului coordonat de antrenoarea Andreea Galan din Rădăuți, care a participat la finala competiției cu mai multe grupe de sportive. Delegatia rădăuțeană s-a întors acasă cu numeroase titluri internaționale și trofee.
La categoria profesioniști, sportivele au obținut trei locuri I, toate fiind recompensate cu nota maximă 10. De asemenea, la categoria avansați, grupul format din 17 fete a câștigat locul I și nota 10 pe linie, adjudecându-și totodată trofeul pentru cel mai bun grup al competiției și invitația gratuită la ediția următoare.
Palmaresul a fost completat de alte zece locuri I și trei locuri II la categoria avansați, respectiv trei locuri I și nouă locuri II la categoria intermediari.
Antrenorii și colegii de echipă o felicită pe Anastasia Boghean pentru dubla performanță obținută la Paris, rezultat al talentului, pasiunii și muncii susținute, care confirmă valoarea școlii de dans și a sportivelor din Rădăuți pe scena internațională.





