Societate suceveana lasata si fara bani si amendata cu zeci de mii de lei


Intră acum și în grupul de

Ziua de miercuri a fost una neagră pentru o societate comercială suceveană unde inspectorii DJAOV (Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava) au încheiat un amplu control.

Conform datelor obţinute de la Compartimentul de informare publică din cadrul Direcţiei, unitatea economică are ca obiect principal de activitate „Comerţ cu ridicata a combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate”.

Obiectul controlului a constat în verificarea modului de achiziţie, deţinere şi comercializare a produselor energetice iar în urma verificărilor efectuate, inspectorii vamali au constatat că în perioada martie – iulie a acestui an, societatea a comercializat angro cantitatea de peste 7.000 de litri benzină şi aproape 49.000 de litri motorină fără a deţine atestat de înregistrare.

„În conformitate cu prevederile legale în vigoare, autoritatea vamală a sancţionat societatea cu amendă contravenţională în cuantum de 30.000 lei, iar ca sancţiune complementară s-a dispus confiscarea sumei de peste 312.000 de lei rezultată din vânzarea ilegală de combustibil precum şi suspendarea activităţii de comercializare a produselor accizabile pe o perioada de o lună”, ne-au mai comunicat sursele citate.


Intră acum și în grupul de