Muzeul Bucovinei a finalizat inca un proiect transfrontalier. Afla aici ce parteneri a avut! (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Muzeul Bucovinei din Suceava, prin directorul Emil Ursu, a marcat miercuri, finalizarea Proiectului „Moştenire tradiţională comună – element de promovare europeană”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013, de către Uniunea Europeana prin Instrumentul European pentru Vecinătate şi Parteneriat, co-finanţat de către ţările participante în program.

Muzeul Bucovinei împreună cu partenerul român – Consiliul Judeţean Suceava şi partenerul ucrainean Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai din Cernăuţi au derulat în perioada 12 aprilie 2011 – 11 octombrie 2012 proiectul transfrontalier Moştenire tradiţională comună – element de promovare europeană, cod MISETC – 710, cu o valoare a grantului de 134.700 euro, respectiv 581.271 lei.

Potrivit directorului Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, proiectul a urmărit apropierea instituţiilor de cultură – muzee aflate de o parte şi de alta a graniţei şi consolidarea relaţiilor interumane prin organizarea şi desfăşurarea de acţiuni comune de cunoaştere, valorificare şi promovare a patrimoniului cultural existent de o parte şi de alta a frontierei. “Fac precizarea că acest proiect este primul realizat de instituţia noastră în parteneriat cu Muzeul Regional de Arhitectură şi Trai din Cernăuţi. În acest moment avem derulate proiecte transfrontaliere în toate muzeele din regiunea Cernăuţi”, a spus Ursu.

Reamintim că obiectivul general al proiectului a urmărit dezvoltarea cooperării transfrontaliere în vederea relevării moştenirii culturale comune prin îmbunătăţirea cunoaşterii reciproce între instituţiile de cultură de profil muzeistic, aflate de o parte şi de alta a graniţei.

Obiectivele specifice ale proiectului au fost: realizarea transferului de cunoştiinţe şi experienţă în domeniul evidenţei patrimoniului arhitectural tradiţional construit în cele două muzee în aer liber şi între specialiştii celor două muzee implicate în proiect – Muzeul Satului Bucovinean şi Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai Cernăuţi; valorificarea şi promovarea de către cele două instituţii muzeale în aer liber a patrimoniului cultural arhitectural deţinut, îmbunătăţirea ofertei muzeistice şi stimularea interesului potenţialilor vizitatori în zona transcarpatică.

Aflat la Muzeul de Istorie din Suceava, directorul Muzeului din Regional de Arhitectură şi Trai din Cernăuţi, Oleg Cuciurean, a precizat: „Muzeul din Suceava este liderul acestui proiect, iar dacă ne uităm la obiectivele pe care şi le propune legistaţia în vigoare la nivel european, putem spune că în proiect, toate aceste obiective, au fost atinse la nivelul notei zece (…) Am avut un schimb de experienţă benefic şi consistent cu instituţia muzeală de la Suceava”.

La finalul proiectului au fost obţinute următoarele rezultate: o pagină web (în limbile română, ucraineană şi engleză) de prezentare şi promovare a proiectului şi a celor două muzee în aer liber (Muzeul Satului Bucovinean şi Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai Cernăuţi); 10.000 de pliante de promovare; 5.000 de vederi cu aspecte din cele două muzee în aer liber, seturi de câte 5 tipuri pentru obiectivele de arhitectură populară din cele două muzee în aer liber – Muzeul Satului Bucovinean şi Muzeul de Arhitectură populară şi Trai din Cernăuţi; 4.000 de cataloage (trilingv – română, ucraineană şi engleză) cu obiectivele de arhitectură tradiţionale, interioare ţărăneşti, obiecte de uz casnic şi gospodăresc, ţesături şi imagini din cele două muzee în aer liber; 100 de roll-upuri care prezintă imagini cu obiectivele de arhitectură tradiţionale, interioare ţărăneşti, obiecte de uz casnic şi gospodăresc, ţesături şi imagini din cele două muzee în aer liber; 300 de afişe de promovare a expoziţiilor organizate la Suceava şi Cernăuţi; achiziţia de aparatură şi echipamente IT necesare pentru implementarea activităţilor proiectului (laptopuri, calculatoare, aparate foto, imprimante, scanere); crearea unei reţele muzeale transfrontalieră între muzeele în aer liber aflate de o parte şi de alta a graniţei; două hărţi publicitare pentru cele două muzee în aer liber, prevăzute cu sisteme de iluminare, care sunt amplasate la intrarea din cele două muzee; constituirea unui nucleu de 12 specialişti ucraineni instruiţi în domeniul evidenţei informatizate a patrimoniului arhitectural; realizarea a două schimburi de experienţă, informaţii şi bune practici între specialiştii români şi ucraineni (schimburi de experienţă organizate la Suceava şi Cernăuţi); 45 de obiective etnografice inventariate, fişate şi fotografiate în format electronic – 10 obiective de arhitectură populară din Muzeului Satului Bucovinean şi 35 de obiective de arhitectură populară din Muzeul de Arhitectură Populară şi Trai din Cernăuţi; 70 de aparate de ghidaj audio cu soft trilingv (română, ucraineană, engleză), câte 35 pentru fiecare din cele două muzee în aer liber implicate în proiect şi două expoziţii temporare, organizate la Suceava şi Cernăuţi.


Intră acum și în grupul de