Mopedistii beti si pasagerii acestora, victimele sigure a unor accidente


Intră acum și în grupul de

Drumurile din judeţul Suceava, şi mai ales cele care traversează localităţile rurale au devenit în ultima perioadă, din ce în ce mai des, gazdele unor accidente de circulaţie mai grave sau mai uşoare, care au drept vinovaţi conducătorii de mopede aflaţi sub influenţa băuturlor alcoolice.

Chiar dacă nu au nici un fel de cunoştinţe cu privire la legislaţia rutieră, mopediştii, după ce consumă bine diferite băuturi alcoolice la birturile din sat se suie fără griji pe vehiculele auto luând uneori cu ei şi pe partenerii de pahar expunându-i astfel pericolului.

La fel s-a întâmplat, potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, şi pe parcursul weekend-ului. Unul dintre incidente a avut loc sâmbătă în jurul orelor 19:00, pe DN 17, în interiorul localităţii Poiana Stampei. Aici, după ce a băut bine, un localnic de 38 de ani şi-a luat un consătean pe mopedul din dotare şi au plecat liniştiţi la drum. La un momonet dat, când a vrut să facă la stânga, nu s-a asigurat şi a intrat în coliziune cu un tractor cu remorcă aflat în depăşirea mopedului. În urma impactului ambele persoane de pe moped, conducătorul cât şi pasagerul din spate, de 37 de ani, au fost aruncaţi pe carosabil.

Cercetările efectuate de organele de poliţie sosite la faţa locului au stabilit că motoscuterul nu este înmatriculat iar conducătorul acestuia nu posedă permis de conducere sau atestat de absolvire a cursurilor de legislaţie rutieră.

Fiind testaţi cu aparatul etilotest rezultatele au arătat că şoferul tractorului nu consumase nici o licoare bahică dar cei doi consăteni de pe moped aveau 0,99 mg/l şi respectiv 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Intră acum și în grupul de