Masina incendiata in plina noapte, in municipiul Suceava

Un autoturism a fost cuprins de flăcări în noaptea de duminică spre luni, în municipiul reşedinţă de judeţ, cercetările stabilind că a fost vorba despre un gest intenţionat.

Potrivit poliţiştilor, până la această oră, nu se cunosc cu exactitate autorul sau autorii incendierii şi nici motivul exact al actului de răzbunare. Incidentul a fost semnalat în jurul orelor 00:15, de un locuitor de pe strada Pictor Şerban Rusu Arbore, acolo unde se afla parcat şi autovehiculul.

„În urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul aparţine unui bărbat de 45 de ani din comuna Ostra, iar la sosirea organelor de poliţie acesta prezenta distrugeri prin incendiere pe partea dreapta a caroserie, la motor și în zona portbagajului”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

Flăcările au fost stinse în urma intervenţiei unui echipaj de pompieri şi „din primele cercetări s-a constatat că a fost provocat intenţionat acţionându-se cu o sursă de foc care nu a putut fi stabilită, atât în zona roţii dreapta faţă cât şi la roata dreapta spate, autoturismul arzând în proporţie de aproximativ 40%”.

Cel mai probabil, vinovată de incendierea maşinii se face o femeie de 45 de ani din comuna Frumosu, judeţul Suceava, cu care proprietarul autoturismului a avut un scandal de proporţii cu câteva ore înainte, scandal potolit doar de intervenţia poliţiştilor.

Conform surselor citate, femeia, în jurul orelor 20:30, s-a deplasat pe strada Pictor Șerban Rusu Arbore cu un taxi şi „după ce a mers la locuința în care se afla proprietarul maşinii, pe fondul unui conflict, s-a deplasat la autoturismul acestuia și i-a lovit portierele, parbrizul și oglinzile retrovizoare, apoi i-a luat plăcuțele de înmatriculare și le-a pus în taxiul cu care s-a deplasat la fața locului”, a mai adăugat Ionuţ Epureanu.

Acesta a mai afirmat că agresoarea a refuzat să predea numerele de înmatriculare motivând că autoturismul este înmatriculat cu acte false, pentru care este întocmit dosar penal și a fost condusă la sediul poliției unde a refuzat să dea orice declarație.

loading...