Intră acum și în grupul de
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, numărul cererilor reprezentintă 87% din totalul de 35.999 beneficiari aflaţi în evidenţa APIA – Centrul judeţean Suceava, iar suma totală solicitată ca ajutor se ridică la 7.615.700 lei. „Sprijinirea producătorilor agricoli prin acordarea de ajutor financiar şi subvenţii de la bugetul de stat, precum şi accesarea de fonduri europene reprezintă modalităţi concrete de impulsionare a fermierilor pentru dezvoltarea, modernizarea şi eficientizarea sectorului agricol. Trebuie acordată o atenţie deosebită formelor de sprijin financiar de care pot beneficia producătorii agricoli”, a declarat prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu.