Agitaţie mare, marţi dimineaţă, în zona Mănăstioara de pe raza localităţii Siret, judeţul Suceava, unde potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, s-a derulat o acţiune de golire a nu mai puţin de 7 fântâni în speranţa de a găsi un cadavru.
Pentru realizarea acţiunii, ca urmare a solicitării venite din partea Poliţiei Siret, a intervenit un echipaj al Gărzii de pompieri militari din localitate.
Totul a avut loc pentru căutarea unui bărbat în vârstă de 60 de ani, persoană care a dispărut de la domiciliul încă din 2008, iar familia sa a presupus că poate ar fi căzut în vreun puţ de alimentare cu apă din zona în care locuieşte. După aproape trei ore intervenţia pompierilor a fost sistată, persoana dată dispărută nefiind găsită.
Intră acum și în grupul de





