Spargere de peste 8.000 de euro data intr-o locuinta din Ciocanesti, judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Locuinţele de pe raza judeţului Suceava par a se fi tranformat în ultima perioadă în raiul spărgătorilor de apartamente. Ultimele cazuri înregistrate la nivelul IPJ par să întărească afirmaţiile după ce la finele săptămânii au fost semnalate două cazuri în care hoţii au plecat cu zeci de milioane de lei vechi.

Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, unul dintre incidente a fost înregistrat într-un apartament de pe raza municipiului reşedinţă de judeţ unde, autori necunoscuţi, în lipsa proprietarului în vârstă de 57 de ani, prin ruperea butucului uşii de acces, au pătruns în apartament de unde au sustras o cameră video cu miniDVD și trei sticle de băuturi alcoolice, prejudiciul total fiind de peste 22 de milioane de lei vechi.

Un alt incident, a cărui pagubă este cu mult mai mare, a fost semnalat agenţilor Postului de Poliție Ciocănești. Victima este un bărbat de 42 de ani din municipiul Vatra Dornei, din casa căruia persoane necunoscute, prin forţarea unui geam, au pătruns în casa vitimei şi au sustras bijuterii și bani în valoare toală aproximativ 8.000 de euro.

În ambele cazuri cercetările sunt continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperarea prejudiciului.


Intră acum și în grupul de