Peste 600 de suceveni au vizionat comedia amara “Si caii sunt verzi pe pereti” proiectata la USV (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

După succesul înregistrat odată cu proiecţia filmului “Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava se bucură de o nouă reuşită dată de proiecţia unui alt film românesc “Şi caii sunt verzi pe pereţi”, în regia lui Dan Chişu, care a reuşit să atragă peste 600 de cinefili.

Auditoriumul „Joseph Schmidt” a devenit neîncăpător luni, 12 noiembrie 2012, în prima seară a proiecţiei “Şi caii sunt verzi pe pereţi”, când a găzduit un număr de 350 de suceveni, studenţi, profesori şi alţi cetăţeni dornici să vadă un alt film românesc de calitate. “În cele două zile de proiecţie, luni şi marţi, peste 600 de suceveni au vizionat filmul << Şi caii sunt verzi pe pereţi >> ”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, prof. univ. dr. Mihai Dimian, prorector pe activitatea ştiinţifică în cadrul instituţiei de învăţământ superior din Suceava.

Prezent la Suceava, regizorul filmului de lung metraj, Dan Chişu, a explicat că filmul pune accent pe iluzia îmbogăţirii, iar povestea se potriveşte de minune cu zicala românească „Para mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă”.

„Şi caii sunt verzi pe pereţi” reprezintă o introspecţie într-o lume anume, care prezintă două poveşti total diferite. Una este a unor oameni în vârstă, dependenţi de lipsa de cunoaştere a fenomenului informatic, iar cealaltă poveste dezvăluie viaţa şi superficialitatea unor tineri, care cu o motivaţie total aleatorie nu reuşesc să se concentreze, nici măcar în momentul în care dă norocul peste ei.

Povestea are un final aşteptat, surpriza fiind felul în care regizorul Dan Chişu gestionează întâlnirea inevitabilă dintre protagoniştii celor două situaţii. De altfel, finalul ambiguu lasă loc de interpretare.

Actorii care dau viaţă comediei amare „Şi caii sunt verzi pe pereţi” sunt: Adrian Titieni, Tudor Smoleanu, Anca Florescu şi Ionuţ Vişan.

„Filmul a fost făcut independent, aşadar, fără subvenţie de la stat. Personal, mă aflu la al treilea film independent, cu precizarea că încă două sunt gata. Practic, în patru ani de zile, voi avea şase filme realizate independent. << Şi caii sunt verzi pe pereţi >> a fost făcut cu aproape doi ani în urmă, a fost filmat în România, iar procesarea a fost realizată la Paris. Bugetul acestei producţii a fost de 224.000 euro”, a declarat Dan Chişu.

După proiecţiile de marţi seară, acesta a invitat publicul prezent la eveniment la un dialog interactiv. În acest context, sucevenii au aflat de la Dan Chişu dacă ideea filmului se inspiră din nuvela românească „Două loturi”, de I.L.Caragiale, au aflat de ce în filmele româneşti se evidenţiază, de regulă, doar aspectele negative ale societăţii şi de ce actorii folosesc, pe alocuri, un limbaj tendenţios.


Intră acum și în grupul de