Elevii de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara din Suceava vor pune in scena o reinterpretare dupa „Hanu Ancutei”


Intră acum și în grupul de

Un număr de 30 de elevi ai Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară din Suceava vor intra joi, 22 noiembrie 2012, de la ora 13.00, în rolul personajelor create de scriitorul Mihail Sadoveanu în volumul de povestiri „Hanu Ancuţei”.

Spectacolul va fi susţinut de elevii din clasele XI-XII, în sala de festivităţi a colegiului sucevean (Sala 37).

„Activitatea este iniţiată în cadrul comisiei metodice, fiind organizată de membrii din cadrul catedrei de limba şi literatura română a colegiului nostru”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Loredana Strugaru, prof. de limba şi liteatura română.

Potrivit acesteia, reinterpretarea după „Hanu Ancuţei” va avea durata de două ore, după care activitatea va fi completată de un alt moment intitulat „Poeţii toamnei”.


Intră acum și în grupul de