Acasă Actualitate Trei adolescenti dorneni, talhari la drumul mare

Trei adolescenti dorneni, talhari la drumul mare


Intră acum și în grupul de

Trei adolescenţi din municipiul Vatra Dornei, judeţul Suceava, au intrat în atenţia poliţiştilor după ce au devenit adevăraţi tâlhari la drumul mare. Cei trei au fost descoperiţi de poliţişti pe parcursul zilei de joi, în urma cercetărilor efectuate cu privire la două cazuri de tâlhărie.

Prima sesizare a venit în urmă cu aproape o săptămână din partea unui dornean de 61 de ani care s-a plâns la poliţie că persoane necunoscute, prin constrângere, i-au sustras verigheta de pe mână și telefonul mobil.



“În urma investigațiilor efectuate, au fost identificați suspecţii de comiterea faptei ca fiind un tânăr de 17 ani şi alţi doi de 15 ani fiecare, toţi din municipiul Vatra Dornei, care au urmărit partea vătămată, iar pe strada Unirii din localitate profitând de faptul că acesta se afla în stare de ebrietate, l-au trântit la pământ și prin folosirea forței fizice i-au sustras verigheta de pe mână și telefonul mobil”, ne-au comunicat sursele citate.

După comiterea faptei, cei trei au vândut telefonul mobil, iar verigheta au dat-o la o casă de amanet strângând astfel peste 8 milioane de lei vechi pe care i-au împărţit între ei.

Pe parcursul zilei de luni, adolescenţii s-au hotărât să acţioneze din nou. De această dată, victimă a fost aleasă un bărbat de 44 de ani, cu retard mintal, care și aceasta se afla în stare de ebrietate.

Atacul s-a dat după lăsarea întunericului, locul acţiunii fiind acelaşi, strada Unirii din Vatra Dornei, unde cei trei l-au prins de haină pe bărbat şi cu forţa l-au deposedat de suma de aproape 1 milion de lei vechi și cartea de identitate a acestuia. După comiterea faptei, minorii au cheltuit suma sustrasă cumpărând diferite produse.

Față de suspecţi s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de „tâlhărie”, cel mai mare dintre ei fiind reţinut pentru 24 ore şi urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria municipiului Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version