“Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati” va fi marcata la Shopping City Suceava


Intră acum și în grupul de

Asociaţia “Copilul din Soare” şi Fundaţia “Star of Hope” Romania vor marca luni, 3 decembrie 2012, de la ora 18.00, in City Gallery din incinta Shopping City Suceava „Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi”, informează într-un comunicat de presă, Nicoleta Robciuc, director executiv AREAS.

Potrivit acesteia, la manifestare vor participa reprezentanţi ai asociaţiilor de părinţi ai copiilor cu dizabilităţi, reprezentanţi ai asociaţiilor care desfăşoară activităţi pentru reabilitarea şi integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi, medici, terapeuţi şi cadre didactice.

“Vrem să aducem în atenţia comunităţii nevoia şi importanţa respectării drepturilor copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi conform Convenţiei O.N.U privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, document semnat şi asumat de ţara noastră. De asemenea ne-am propus promovarea modelelor de bună practică privind integrarea în comunitate a copiilor cu dizabilităţi.

Cu prilejul acestui eveniment, va fi prezentat un MEMORIU care va aduce în atenţie principalele aspecte privind drepturile copiilor cu dizabilităţi, barierele pe care aceştia le întâmpină, cât şi posibilele căi de acţiune. Se va accentua nevoia implicării autorităţilor locale în susţinerea serviciilor sociale destinate copiilor cu dizabilităţi şi părinţilor acestora”, se arată în document.

În luna noiembrie 2012 Fundaţia Star of Hope Romania a lansat campania „Dăruieşte pentru a schimba un Destin”, ai cărei ambasadori sunt scriitorul Dan Lungu şi creatoarea de modă Cristina Nichita. Prima activitate din cadrul campaniei a fost înfiinţarea FEDERAŢIEI NAŢIONALE A ORGANIZAŢIILOR DE PĂRINŢI CARE AU COPII CU DIZABILITĂŢI, federaţie la care adera şi ascociaţii de parinti ai copiilor cu dizabilitati din Suceava.

Partenerii acestui eveniment sunt: Shopping City Suceava, AREAS, Asociaţia BLIJDORP, Asociaţia FARA, Asociaţia BETHESDA, Fundaţia ANA.

Menţionăm că ziua de 3 decembrie a fost declarată “Ziua Internaţională a Persoanelor Dizabilităţi” în 1992, de Adunarea Generală a ONU, având ca scop informarea cu privire la efectele dizabilităţilor şi combaterea discriminării.


Intră acum și în grupul de