Tanar din Serbauti, injunghiat in zona inghinala dupa o cearta avuta la discoteca


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 18 ani din localitatea Şerbăuţi, judeţul Suceava, îşi petrece sărbătorile pe patul de spital, după ce în noaptea de Crăciun a fost înjunghiat cu un cuţit în zona înghinală.

spitalul judetean suceavaPotrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava totul s-a petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, după ce tânărul a participat la distracţia organizată la o discotecă din satul Poiana, comuna Zvoriştea.

„În incinta discotecii, a fost organizat un program distractiv cu ocazia sărbătorii de Crăciun, la care au participat mai mulți tineri, atât de pe raza comunei Zvoriștea cât și a localităților învecinate și din municipiulreşedinţă de judeţ. În jurul orelor 03:00, aici, a avut loc un conflict verbal între mai mulți tineri, printre care un sucevean de 30 de ani, victima de 18 ani din comuna Şerbăuţi și un alt tânăr de 30 de ani din comuna Adâncata”, ne-au comunicat sursele citate.

În timpul altercaţiei, băiatul de 18 ani a fost lovit cu o sticlă în cap, iar conflictul s-a mutat repede în afara discotecii, la aproximativ 70 de metri de locaţie, pe DC 54. Aici, suceveanul a scos un briceag cu care l-a  înjunghiat pe băiat în zona inghinală.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, unde a fost internată pentru îngrijiri medicale şi chiar dacă leziunile suferite nu i-au pus viaţa în pericol, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus continuarea cercetărilor față de agresor pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe şi port de cuțit fără drept în locuri publice.


Intră acum și în grupul de