Patru traficanti de persoane bagati in arest, dupa aproape doi ani de cercetari


Intră acum și în grupul de

Patru persoane acuzate că se ocupă cu traficul de persoane şi proxenetism au ajuns în arestul IPJ Suceava, după aproape doi ani de anchetă şi cercetări. Potrivit surselor judiciare, faţă de inculpaţi, începând cu luna aprilie a anului 2011, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au desfăşurat activităţi investigative în cadrul unui dosar penal în care mai multe persoane sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „iniţiere şi constituire a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni privind traficul de persoane şi traficul de minori în scopul exploatării prin obligare şi determinare la practicarea prostituţiei – grup care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism”.

Probatoriul administrat a stabilit că în perioada ianuarie 2011 – mai 2012, prin promisiuni false privind căsătoria sau la înțelegere cu victimele, suspecții au racolat, transportat și cazat trei tinere majore, în oraşul Offenbach din Germania, unde le-au obligat să practice prostituția ori le-au înlesnit desfășurarea acestei activități, în diverse cluburi de noapte, însușindu-și sumele de bani rezultate.

O altă victimă a proxeneţilor a fost şi o fată de 15 ani pe care au racolat-o tot de pe raza judeţului Suceava şi au dus-o în capitala ţării unde au exploatat-o sexual prin obligare la practicarea prostituției, sumele de bani astfel obținute fiind însușite în totalitate de către inculpaţi.

Pe parcursul zilei de joi, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de un număr de 6 suspecţi, poliţiştii BCCO Suceava cu sprijinul celor de la Bucureşti şi sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au efectuat 6 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și judeţul Giurgiu, fiind puse în executare un număr de 4 mandate de aducere.

„Cu ocazia perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate în vederea cercetărilor suma de 8.000 de lei, 1.250 de euro, o pereche de cătușe, boxuri, o petardă militară, 4 telefoane mobile, 4 cartele telefonice, precum și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie în cauză”, ne-au mai comunicat sursele citate. Cei patru suspecţi, o femeie şi trei bărbaţi, au fost audiaţi de procurii suceveni pentru persoanele de sex masculin fiind emise mandate de reţinere cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor.


Intră acum și în grupul de