Municipiul Suceava a primit acceptul la finanţare pentru un proiect suplimentar prin POR (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că a primit acceptul la finanţare pentru un proiect suplimentar prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) finanţat prin POR cu fonduri de 7,8 milioane de euro obţinute din economii la celelalte proiecte executate în oraş.

Lungu a spus într-o conferinţă de presă că acceptul a fost transmis după ce, săptămâna trecută, Guvernul, prin hotărâre, a actualizat domeniul public al judeţului Suceava fiind incluse şi două poduri din municipiul Suceava care urmau să fie reparate prin acest proiect.

Primarul a apreciat că, în decurs de o lună, urmează să fie semnat şi acodul de finanţate astfel încât să fie începute procedurile pentru licitaţia în vederea selectării executantului lucrărilor.

Proiectul prevede modernizarea a zece străzi importante din municipiu, trei poduri, între care podul de pe E 85 de peste râul Suceava din cartierul Iţcani, dar şi pasajul peste calea ferată din acelaşi cartier.

Valoarea proiectului este estimată la 7,8 milioane de euro, iar durata de execuţie va fi de 24 de luni de la data încheierii contractului.

Municipiul Suceava a derulat prin PIDU cinci proiecte finanţate prin POR pe Axa 1.1, în valoare totală de 22 de milioane de euro, de reabilitarea a 14 străzi, de modernizare a zonei centrale şi construcţia a două parcaje subterane, înfiinţarea Centrului Tradiţiilor Bucovinene, reabilitarea iluminatului public de la intrarea dinspre Fălticeni spre ieşirea spre Botoşani, şi un proiect de creştere a siguranţei şi prevenirea criminalităţii prin supravegherea spaţiului public din municipiu cu 72 de camere de luat vederi fixe şi 36 de camere mobile.


Intră acum și în grupul de