Munitie si pusti din al Doilea Razboi Mondial, descoperite pe santierul depozitului ecologic de la Pojorata (VIDEO)

catalin nechifor 2

Proiectile de 152 mm, cartuşe de infanterie, focoase şi puşti din perioada celui de al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe şantierul depozitului ecologic Pojorâta, a declarat luni, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. El a arătat, într-o conferinţă de presă, că muniţia neexplodată şi puştile au fost găsite la deschiderea şantierului de la Pojorâta şi au fost preluate de echipa pirotehnică a ISU Suceava.

Potrivit şefului administraţiei judeţene sucevene, în condiţiile în care în zona respectivă a fost linie a frontului, firma care execută lucrările a contractat o firmă specializată care să asaneze întreaga zonă.

Nechifor a  precizat că, în aceste condiţii, a fost activată clauza de forţă majoră din contract pentru o întârziere de 35 de zile faţă de termenul de finalizare stabilit. El a mai declarat că firma ce execută lucrarea a apreciat că vor fi respectate termenele de finalizare prevăzute.

CJ Suceava a semnat, în luna ianuarie, cu asocierea formată din firmele Bilfinger Baugesellschaft şi Concret Construct AG Gura Humorului contractul de construcţie al celui de-al doilea depozit ecologic de deşeuri din judeţ ce va deservi zona de munte, valoarea contractului fiind de 27,6 milioane lei, fără TVA.

Depozitul ecologic de la Pojorâta se va întinde pe o suprafaţă de 4,4 hectare şi va avea o capacitate de 0,35 milioane de tone de deşeuri.

Potrivit Acordului de mediu semnat de România odată cu aderarea la Uniunea Europeană, în judeţul Suceava trebuie să se construiască două depozite ecologice de deşeuri.

Pe lângă cele două depozite ecologice, întregul proiect, în valoare de 218 milioane de lei, finanţat prin POS Mediu prevede înfiinţarea a 5.000 de puncte de colectare a deşeurilor şi şapte staţii de transfer.