Lungu va face demersuri pentru aderarea Sucevei la proiectul rutei culturale „Pe urmele habsburgilor”


Intră acum și în grupul de

Municipiul Suceava împreună cu Muzeul Bucovinei vor adera la proiectul rutei culturale „Pe urmele Habsburgilor”, prezentat, marţi, la Suceava în cadrul forumului „Dialog Bucovinean”. Primarul Ion Lungu a declarat că a discutat cu reprezentantul programului, Jean Klinkert, despre aderarea la program, urmând ca în perioada următoare să fie făcute demersurile pentru integrarea Sucevei în proiect.

Programul „Pe urmele Habsburgilor” a fost prezentat, marţi, la Suceava în cadrul forumului „Dialog Bucovinean” iniţiat din 2011 de reprezentanţi ai Austriei şi care prevede colaborări între Suceava şi Cernăuţi. În cadrul forumului, directorul general pentru programe de cultură din MAE austriac, Martin Eichtinger a vorbit despre colaborarea în domeniul turismului cultural şi în special despre rutele culturale europene.

El l-a prezentat pe reprezentantul francez al programului „Pe urmele Habsburgilor”,  Jean Klinkert care a expus întregul proiect care se derulează în regiuni din Franţa, Germania, Austria şi Elveţia şi care este o rută culturală europeană ce pune în valoare istoria habsburgilor. În discuţiile pe marginea proiectului s-a evidenţiat că atât Suceava cât şi Cernăuţi pot fi incluse în program fiind zone cu moştenire habsburgică. Inclusiv clădirea în care se desfăşura întâlnirea, Palatul Administrativ, este un imobil din perioada Imperiului Habsburgic, a arătat un participant.


Intră acum și în grupul de