Lungu: Ne-ar interesa sa putem cumpara Casa Culturii ca sa o punem in slujba culturii (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

casa de cultura 1

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri că a primit din partea Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură o adresă privind o colaborare în gestionarea Casei de Cultură din Suceava. El a menţionat, într-o conferinţă de presă, că aşteaptă de mulţi ani o asemenea solicitare întrucât clădirea este reprezentativă pentru municipiu, este de patrimoniu şi necesită reparaţii capitale.

 Potrivit edilului-şef, va trebui găsită o formulă prin care măcar mobilierul celor două săli de spectacole, sistemul de aerisire şi cel de încălzire să fie înlocuite. „Clădirea are nevoie de reparaţii capitale”, a declarat primarul care a menţionat că va trebui găsită formula legală prin care administraţia locală să poată face investiţii în repararea acestui imobil.

 Lungu nu a exclus posibilitatea achiziţionării acestei clădiri. „Ne interesează să salvăm clădirea”, a spus primarul.

 Casă de Cultură a municipiului Suceava, proiectată de arhitectul Nicolae Porumbescu,  a fost inaugurată în anul 1969. Clădirea are trei etaje, parter, demisol şi mansardă şi include o sală de spectacole cu aproximativ 800 de locuri, o sală de conferinţe cu aproximativ 200 de locuri, trei săli pentru expoziţii, o sală studio cu peste 250 de locuri, două foaieruri de recepţie, o sală de orchestră, o sală de balet, cabine pentru actori, o sală pentru discotecă, săli pentru cursuri, bibliotecă cu sală de lectură, cabine de proiecţie, mare parte dintre spaţii fiind închiriate unor firme.

 


Intră acum și în grupul de