Oportunitati de afaceri in Federatia Rusa, analizate la Palatul Administrativ (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Mai mulţi oameni de afaceri din judeţul Suceava s-au întâlnit la Palatul Administrativ pentru a analiza, alături de reprezentanţi ai Camerei de Comerţ Bilaterală Româno-Rusă (CCBRR), mai multe oportunităţi de a face afaceri în spaţiul Federaţiei Ruse.

Acţiunea a fost derulată prin intermediul UGIR Suceava iar discuţiile, purtate în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, şi a reprezentantului Guvernului în teritoriu, Florin Sinescu, au fost moderate chiar de vicepreşedintele CCBRR, Tudor Afanasov.  În primul rând, s-a dorit aducerea la cunoştinţa oamenilor de afaceri din judeţ a facilităţilor de care ar putea beneficia în cazul în care doresc să intre pe piaţa de pe teritoriul Federaţiei Ruse şi mai ales care sunt principalele domenii de activitate în care partenerii străini sunt interesaţi.

“În Federaţia Rusă relaţiile se bazează întotdeauna pe încredere şi cunoaştere reciprocă. În momentul în care se dau semne de neseriozitate se poate pierde totul imediat, având în vedere că se vorbeşte de sume de bani foarte mari, pentru că ceea ce este mic la ei, în România este mare, iar ceea ce este mic la noi, în Federaţia Rusă nu există”, a declarat Tudor Afanasov.

Preşedintele CJ Suceava a ţinut să-i încurajeze pe afaceriştii locali afirmând că trebuie uitată acea himeră a “spaţiului roşu”, iar oferta Federaţiei Ruse trebuie fructificată cât mai mult posibil.

“Indiferent de domeniul în care se desfăşoară orice acţiune, economic, cultural sau social, trebuie să existe un cadru puternic dezvoltat de relaţii bilaterale la nivel de stat, însă acum chiar şi preşedintele Traian Băsescu priveşte acum altfel lucrurile faţă de Federaţia Rusă, iar acest lucru este important. Am scăpat de acea himeră a spaţiului roşu, a comuniştilor, iar oportunităţile trebuie fructificate”, a declarat Cătălin Nechifor.

Şeful administraţiei judeţene a mai amintit şi de o şansă pe care Suceava a avut-o în urmă cu câţiva ani şi pe care a ratat-o. “Nu trebuie neglijat faptul că în urmă cu aproape 5-6 ani Suceava ca şi teritoriu a avut posibilitatea să se înfrăţească cu regiunea Sankt Petersburg. Nu s-a întâmplat acest lucru şi cred că nu a fost tocmai înţelept acest lucru şi din păcate atunci când pierzi un asemenea tren e foarte greu să prinzi altul. Dar asta nu înseamnă că nu ne vom uita de acum încolo cu mai mare atenţie către Răsărit şi vom încerca să găsim o formulă prin care, după ce administraţiile se reunesc şi mediul de afaceri să se poată dezvolta mai uşor, având umbrela unui parteneriat asupra afacerilor derulate în spaţiul Federaţiei Ruse”, a mai adăugat Cătălin Nechifor.


Intră acum și în grupul de