Manastirile Putna si Sucevita spun NU prospectiunilor de gaze naturale (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, au declarat, vineri, într-o conferinţă de presă comună, că au discutat cu reprezentanţii firmei Prospecţiuni SA Bucureşti, care realizează prospecţiuni de gaze naturale în perimetre din zona de nord a judeţului Suceava, privind programul de prospecţiuni, în condiţiile în care Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a solicitat întreruperea acestui program pe terenul aparţinând Bisericii.

Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, în prezent, în judeţ sunt în exploatare 12 zăcăminte de gaze naturale libere şi trei perimetre de cercetare şi nu se fac prospecţiuni pentru gaze de şist pentru că acestea nu există. Sinescu a spus că pentru prospecţiunile din zona care include mănăstirile Putna şi Suceviţa există avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi acordul administratorului Ocolului Silvic Bisericesc, dar că nu există şi acordul celor 103 proprietari ai acestui ocol silvic privat.

Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a spus, la rândul său, că Aurelian Petroleum, care exploatează 12 perimetre din judeţ a angajat firma de prospecţiuni pentru lucrări de cercetare în alte trei perimetre, pe 304 kilometri pătraţi, iar prospecţiunile nu vizează gaze de şist, ci doar depozite de gaze naturale.  El a spus că firma Prospecţiuni SA are obligaţia să respecte toate prevederile din avizele pe care le-a obţinut pentru efectuarea cercetărilor şi că a cerut acestei firme să facă o informare scrisă pe care să o prezinte Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor pentru ca subiectul să fie înţeles. „Nu se discută de gaze de şist”, a subliniat Nechifor.

El a mai declarat că a cerut Prospecţiuni SA să furnizeze garanţii în condiţiile în care există risc de mediu care să afecteze izvoarele ce furnizează apa pentru mănăstirile Putna şi Suceviţa, sau alunecări de teren. „Firma s-a angajat să repare, dacă, eventual, se vor produce anumite situaţii care să afecteze terenul din zonă. Are în spate o asigurare ce acoperă astfel de riscuri”, a spus preşedintele CJ Suceava.

Nechifor a mai declarat că el, în calitate de preşedinte al CJ Suceava şi prefectul, şi-au făcut datoria, ca autorităţi, să ofere informaţiile exacte privind această activitate de prospectare, dar că decizia privind continuarea prospecţiunilor aparţine proprietarului terenului. El a arătat că firma a suspendat orice activitate în perimetrul respectiv şi că aşteaptă un răspunde din partea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Nechifor a mai spus că impactul de mediu nu există, fapt dovedit şi de celelalte 12 exploatări în funcţiune din judeţ care sunt în exploatare din anul 2005, fără să existe vreo problemă şi că de aceste depozite de gaz natural beneficiază locuitorii judeţului.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava a emis în luna iunie, la solicitarea Prospecţiuni SA, un aviz de mediu pentru proiectul „Lucrări de prospecţiune seismică tridimensională” în vederea depistării unor noi depozite de gaze naturale.

Mănăstirea Putna a interzis însă accesul şi orice lucrări ale Prospecţiuni SA pe terenul pe care îl are în proprietate şi în perimetrul de protecţie al mănăstirii.

Totodată, Mănăstirea Putna a contestat avizul APM Suceava arătând că detonările seismice se fac pe alte terenuri de pe raza comunei Putna şi sunt afectate izvoarele de apă care alimentează comuna, dar şi că şocurile seismice ar putea afecta rezistenţa clădirilor monumentelor istorice din zonă.


Intră acum și în grupul de