S-a rasturnat cu autoutilitara cu patru pasageri, in afara localitatii Moara

O autoutilitară cu patru pasageri s-a răsturnat miercuri seară, după ce şoferul acesteia a intrat în coliziune cu un autoturism pe care a încercat să-l depăşească. Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, miercuri, în jurul orei 18.10, un bărbat  de 32 ani, din comuna Mălini, posesor al permisului de conducere categoria „B”, în timp ce conducea autoutilitara, în afara localităţii Moara, pe D.J. 209 C, la intersecţia cu D.C. 71, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de depăşire a autoturismului condus de un bărbat de 44 ani, din municipiul Suceava, a intrat în coliziune laterală cu acesta după care s-a răsturnat.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 37 şi 40 de ani, toţi din comuna Mălini, pasageri în autoutilitară.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative şi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural, precizează sursa citată.