Ponta: Sunt pentru regiunea Bucovina. Cele opt regiuni actuale sunt mult prea mari pentru standardele europene (VIDEO)

Primul ministru al României, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Suceava că, în ultima perioadă, s-au analizat mai multe variante privind regionalizarea, arătând că cele opt actuale regiuni de dezvoltare sunt prea mari, dar judeţele sunt prea mici. „Am tot analizat, pentru că, realmente trebuie să măsurăm de zece ori înainte să tăiem odată şi am tot analizat şi cred că formula cu cele opt regiuni de dezvoltare nu este cea mai bună formulă, dar nu ştiu să vă spun în acest moment că trebuie să fie zece, trebuie să fie 12. Într-adevăr, cele opt actuale sunt mult prea mari. Judeţele sunt prea mici, însă cele opt regiuni actuale sunt mult prea mari pentru standardele europene şi probabil că una din variantele posibile e să avem zece, sau 12, dar nu vreau să intru în detalii pentru că imediat apar geloziile locale. Să nu ajungem să facem 41 de regiuni”, a spus Victor Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Administrativ din municipiu.

Întrebat într-o conferinţă de presă dacă susţine înfiinţarea regiunii Bucovina, Ponta a răspuns că este în favoarea înfiinţării unei asemenea regiuni. „Dacă tot am copilărit în Bucovina, sunt pentru. De fapt, regiunea Bucovina ar fi frumoasă o microregiune europeană Bucovina. Dacă tot se semnează acordul de asociere cu Ucraina, în noiembrie, la Vilnius, poate că facem o microregiune europeană, Bucovina adevărată, Bucovina întreagă. În rest, în momentul în care vom ajunge anul viitor să vorbim de regiuni, vedem care este soluţia cea mai sustenabilă, însă mesajul dat prin Direcţia Regională Antifraudă la Suceava e un mesaj de sprijin pentru judeţ şi pentru această regiune”, a spus Victor Ponta.

El a mai arătat că fiecare regiune va avea Curte de Apel şi, de asemenea, ca 99 la sută dintre procese să se finalizeze la curţile de apel pentru a se degreva Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Nu ştiu cum va arăta în final harta regiunilor din România, e o decizie pe care nu pot să o iau doar eu ca prim-ministru, o va lua Parlamentul României. Cred însă într-o dezvoltare echilibrată. Nu cred că totul trebuie strâns într-un singur mare oraş, indiferent care este acesta şi cred că România trebuie să se dezvolte cât mai echilibrat posibil”, a mai declarat Victor Ponta.

El consideră că la regiuni vor trebui să fie transferate cât mai multe atribuţii care acum sunt la nivelul ministerelor. „Tot ce ţine de Ministerul Muncii, de exemplu, şomajul, pensiile, tot ce ţine de educaţie, sănătatea, toate celelalte trebuie să meargă spre regiuni”, a spus Ponta.

El a spus că este un prim ministru care consideră că la Bucureşti trebuie să rămână cât mai puţin, poltica externă, armata, justiţia, reglementarea şi controlul. „Restul activităţilor, cât mai puţin la Bucureşti şi cât mai mult în teritoriu”, a adăugat premierul.

Victor Ponta a mai spus că o decizie privind organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei urmează să fie luată de USL în 31 august. „La sfârşitul acestei luni şi PSD şi PNL şi PC avem reuniunile noastre după care, în 31 august, ne întâlnim în USL cu grupurile parlamentare şi conducerile politice. Decizia o luăm în 31 august. Nu mă antepronunţ, nu am pretenţia că ceea ce cred eu se va şi întâmpla, dar sincer, eu sunt de părere că cel mai bun moment pentru referendumul pentru modificarea Constituţiei este odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, moment în care cvorumul este de 30 la sută”, a spus Ponta care a subliniat că este o opinie personală.

Totodată, el a arătat că în aceste condiţii este mai mult de un an de discuţii asupra modificărilor Constituţiei şi nu va mai putea nimeni să spună că nu au fost dezbateri pentru o perioadă îndelungată.