Taranistii sustin ca nu au fost niciodata la conducerea judetului Suceava


Intră acum și în grupul de

Atuul a fost dezvaluit joi intr-o conferinta de presa de prim vicepresedintele organizatiei judetene a PNTCD Suceava, fostul senator Petru Juravlea. „Pentru ca niciodata nu am fost la guvernare in judetul Suceava, avem sansa sa prezentam o varianta care sa nu fie compromisa de actul de guvernare spre deosebire de celelalte partide carora li se pot imputa multe minusuri din perioada guvernarii”, a spus Juravlea. Fostul senator a declarat ca in guvernarea trecuta PNTCD nu a detinut functii importante la nivelul institutiilor publice sucevene amintind ca in anul 1999 taranistii s-au declarat in opozitie fata de institutia prefectului condusa atunci de PD-istul Ilie Vasile. „In timpul guvernarii coalitiei CDR, PD, UDMR, la Suceava in 1999 ne-am declarat in opozitie fata de institutia prefectului si s-ar parea ca am avut dreptate atunci pentru ca ulterior s-a demonstrat ca prefectul s-a plasat acolo unde de fapt ii gasisem si noi locul, la PSD. In judetul Suceava nici in Consiliul Judetean nici in Prefectura PNTCD nu a avut functii semnificative si consideram ca este un atuu pe care vrem sa-l valorificam in campania din acest an”, a mentionat Juravlea. Petru Juravlea a mai spus ca la alegerile locale PNTCD isi va incerca fortele de unul singur si ca nu va face alianta cu nici un partid politic. Prim vicepresedintele PNTCD Suceava a adaugat ca partidul se intinereste si a amintit de constituirea organizatiilor de tineret din Dumbraveni si Stroiesti.


Intră acum și în grupul de