Nastase efectueaza o vizita de lucru in Danemarca


Intră acum și în grupul de

Ca partener semnificativ al Romaniei, in plan scandinav si european, Danemarca este un interlocutor politic important pentru demersurile de integrare europeana ale tarii noastre. Ultimii ani au inregistrat un stadiu foarte bun al relatiilor bilaterale, relansate intr-o serie de domenii, precum protectia mediului, afacerile interne si educatia.
Dialogul celor doi sefi de guverne, roman si danez, ofera o sansa perspectivelor de extindere a cooperarii economice. Partea romana va sustine largirea gamei si intensificarea exporturilor romanesti in Danemarca, manifestandu-si, in acelasi timp, interesul pentru cresterea prezentei investitorilor danezi in Romania. Intrevederea la nivel, intre cei doi prim-ministri, va include pe agenda discutiilor propuneri privind organizarea periodica de misiuni economice in Romania si Danemarca, dezvoltarea de proiecte de cooperare pentru promovarea Romaniei ca destinatie turistica, precum si o initiativa referitoare la organizarea „Anul Culturii Romanesti in Danemarca”.

Atat in cadrul dialogului cu premierul danez, cat si cu ocazia intrevederii cu membri ai Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului danez, Primul – Ministru al Romaniei va reitera vointa politica ferma a executivului de la Bucuresti de a respecta cu strictete angajamentele luate fata de Comisia Europeana. In ciuda constrangerilor inerente anului electoral, Romania a inregistrat progrese importante in domeniile sensibile ale procesului de negocieri, iar Guvernul Romaniei este ferm determinat sa impulsioneze in continuare procesul de reforme.


Intră acum și în grupul de