Campania de colectare de carte „Bucovina BOOK Academy” continua, la Suceava!


Intră acum și în grupul de

cartiInstitutul pentru Parteneriat Social Bucovina în parteneriat cu Asociaţia Regională de Educare a Adulţilor Suceava (AREAS) şi Centrul Regional de Resurse pentru ONG-uri Suceava (CENRES), continuă campania de colectare de carte „Bucovina BOOK Academy”, informează într-un comunicat de presă, organizatorii activităţii.

Potrivit sursei citate, de la începutul proiectului, din luna aprilie 2013 şi până în  prezent, s-au obţinut următoarele rezultate – un număr de 14 înstituţii s-au alăturat campaniei, printre care: Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Liga Studenţilor din Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Asociaţia ACDC, Şcoala Gimnazială nr 28 Galaţi, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, Şcoala Gimnazială nr. 1 Dimăcheni jud. Botosani, Colegiul Tehnic “Grigore Cobălcescu” Moineşti Jud. Bacău, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi şi Şcoala Gimnazială Păltinoasa jud Suceava.

În document se mai arată că 4.500 de cărţi au fost colectate, centralizate şi donate către cinci Centre de Recuperare Neuropsihiatrică din Republica Moldova (din localităţile Brânzeni, Soroca, Chişinau  şi Dubăsari). Peste 40 de voluntari au contribuit zilnic la diseminarea proiectului şi la activitaţile de colectare, etichetare şi centralizare a cărţilor.

De asemenea, Lucia Popescu din Suceava, o pensionară de 77 de ani, a donat proiectului întrega sa colecţie de reviste “Formula As” însumând peste 1.000 de exemplare, colecţie care va fi donată Centrului de Bătrâni din Chişinău.

În data de 8 Noiembrie 2013, în cadrul „Festivalului Şanselor Tale”, ediţia a IX-a, de  la Suceava, va fi organizată Gala Voluntarilor „Bucovina Book Academy”, unde peste 40 de voluntari vor fi premiaţi.

Mai multe informaţii pot fi citite accesând  https://www.facebook.com/pages/Bucovina-BOOK-Academy/391831310922799.


Intră acum și în grupul de