TAROM a constatat ca Aeroportul Suceava indeplineste conditiile pentru continuarea zborurilor pe timp de iarna


Intră acum și în grupul de

Consiliul Judeţean Suceava anunţă că auditul tehnic efectuat la Aeroportul „Ştefan cel Mare” – Suceava de către Compania Naţională de Transporturi Aeriene SA. a fost transmis, miercuri, şi că potrivit acestuia, pregătirea profesională a personalului implicat în asigurarea serviciilor de handling a aeronavelor, precum şi starea tehnică a utilajelor  şi a mijloacelor de deservire a aeronavelor, existente în dotarea Aeroportului Suceava, sunt corespunzătoare şi nu au fost înregistrate neconformităţi.

aeroportul Salcea3

Totodată, se arată într-un comunicat al CJ Suceava, buletinele de analiză, emise în urma verificării în laboratorul Tarom a lichidului degivrant pentru aeronave corespunde cerinţelor.  „Rezultatul pozitiv al raportului de audit, efectuat de către Compania Naţională de Transporturi Aeriene SA. la Aeroportului „Ştefan cel Mare” – Suceava, demonstrează că sunt îndeplinite condiţiile pentru continuarea zborurilor pe timp de iarnă dat fiind faptul că poate asigura servicii de handling aeronavelor în condiţii optime şi de siguranţă, activităţi de degivrare, precum şi întreţinerea stării tehnice a mijloacelor de deservire a aeronavelor, existente în dotarea aeroportului”, se arată în comunicatul CJ Suceava.

Totodată, se menţionează că Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava nu este închis şi oferă în continuare posibilitatea aterizării şi decolării aeronavelor private sau în regim charter.

CJ Suceava arată că în fiecare zi aterizează şi decolează o cursă în regim privat sau charter, precizând că doar în data de 23 octombrie au aterizat pe aeroportul sucevean patru aeronave ale unor companii din Israel, România, Rusia şi Croaţia.

CJ Suceava anunţa, vineri, că  după primirea rezultatului final a acestui audit al Tarom, cursele vor fi reluate în zilele de luni, miercuri, joi, vineri şi duminică cu decolare de pe Otopeni la ora 12.50, aterizare la Suceava la ora 14.00, decolare de pe Suceava la ora 14.25 şi aterizare Otopeni la ora 15.40.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor a precizat că programul de zbor a fost modificat prin curse de zi, faţă de cel existent până la data de 27 octombrie, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile din sezonul rece (ceaţă) şi a lipsei din dotare a sistemului de balizaj şi a aparaturii de navigaţie aeriană tip ILS CAT II, cu ajutorul cărora se micşorează distanţa minimă de aterizare pe vizibilitate scăzută. El a subliniat că aceste probleme vor fi remediate în urma implementării proiectului de modernizare a aeroportului.

Până în prezent, Tarom opera zilnic curse pe aeroportul Suceava cu aterizare seara pe aeroportul sucevean şi decolare dimineaţa.

Aeroportul Suceava este modernizat printr-un proiect cu finanţare europeană prin POS-Transporturi, contractul de execuţie fiind semnat în 9 august cu firma Tehnic Asist din judeţul Botoşani pentru modernizarea pistei de rulare, a balizajului, a turnului de control şi pentru amplasarea sistemului de navigaţie tip ILS, costul investiţiei fiind de 105 milioane de lei fără TVA.


Intră acum și în grupul de