Autoritatile sucevene anunta doua noi proiecte de modernizare a municipiului resedinta de judet, finantate prin POR


Intră acum și în grupul de

 „Există o colaborare foarte bună între administraţia locală şi cea judeţeană”, a declarat, vineri, şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, într-o conferinţă de presă comună cu primarul Sucevei, Ion Lungu, în care au fost anunţate două noi proiecte de modernizare a municipiului Suceava, finanţate prin POR 2007-2013 şi care vor trebui finalizate în cursul anului 2015.

 Potrivit şefului municipalităţii sucevene, unul dintre proiecte, în valoare de 8,052 milioane de euro, şi care a fost semnat vineri, prevede reabilitarea a mai multor străzi, dar şi reparaţii capitale la pasajul peste calea ferată în cartierul Iţcani şi a podului peste râul Suceava din cartierul Iţcani, ambele fiind pe traseul E 85 şi alte două poduri mai mici din cartierul Burdujeni.

 Astfel, va fi modernizat Bulevardul George Enescu, cu înfiinţarea unei noi benzi pentru parcarea autoturismelor, va fi modernizată şi lărgită strada Universităţii, tot cu crearea de spaţii de parcare, dar şi străzile Traian Vuia, Cernăuţi, Gr. Alex. Ghica, precum şi alte străzi mai mici. Acest proiect urmează să fie finalizat în luna iulie 2015 pentru a se încadra în regula n+2, pentru finanţarea 2007-2013.

Lungu a mai spus că împreună cu CJ Suceava va mai fi implementat un nou proiect pe finanţarea europeană 2007-2013 care presupune continuarea modernizării zonei centrale a municipiului şi continuarea zonei pietonale din Piaţa „Ştefan cel Mare” care să includă şi zona Palatului Administrativ unde sunt sediile CJ Suceava şi Prefecturii Suceava.

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a subliniat la rândul său că autorităţile sucevene fructifică o nouă oportunitate de finanţare, rezultată în urma economiilor făcute la celelalte proiecte europene derulate în ultimii trei ani în municipiu, apreciind că suma de 8 milioane de euro pentru proiectul de reabilitare a infrastructurii stradale este destul de mare.

Nechifor a mai spus că proiectul care presupune continuarea modernizării zonei centrale întregeşte un profil de municipiu european pentru Suceava în condiţiile în care se realizează o piaţetă publică, cu parc, zonă comercială şi zonă de terase.

El a arătat că se gândeşte o soluţie urbanistică prin care să fie pusă în valoare şi Casa Culturii din municipiu, creaţie a arhitectului Nicolae Porumbescu şi care a fost construită în perioada 1965-1969.

Nechifor a mai declarat că Primăria Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava au mai multe proiecte care se derulează în comun şi s-au asociat şi pentru organizarea manifestărilor legate de sărbătorirea Zilei Bucovinei, în 28 noiembrie şi a Zilei Naţionale, în data de 1 decembrie.

 Municipiul Suceava a derulat prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană(PIDU) cinci proiecte finanţate prin POR pe Axa 1.1, în valoare totală de 22 de milioane de euro prin care au fost reabilitate străzi, s-a modernizat zona centrală şi s-au construit două parcaje subterane,  construcţia Centrului Tradiţiilor Bucovinene, reabilitarea iluminatului public pe artera principală şi un proiect de supraveghere a spaţiului public din municipiu cu 72 de camere de luat vederi fixe şi 36 de camere mobile.

 În urma economiilor realizate la licitaţiile organizate pentru execuţia lucrărilor a fost acceptat un proiect suplimentar de 8 milioane de euro pentru reabilitarea a zece străzi, a trei poduri şi a unui pasaj peste calea ferată.


Intră acum și în grupul de