Tanar din Ulma internat la Psihiatrie dupa ce si-a injunghiat fosta iubita cu pila de la unghiera


Intră acum și în grupul de

Un tânăr în vârstă de 19 de ani din comuna Ulma, Tiberiu O a fost internat în secţia Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuţi după ce şi-a lovit iubita, o tânără în vârstă de 23 de ani, Simona T., cu pila unei unghiere.

Agresiunea a fost sesizată poliţiştilor suceveni care au stabilit că tânărul agresor are o relaţie de prietenie de aproximativ un an de zile cu Simona, iar în ultima perioadă de timp, între cei doi au avut loc mai multe neînţelegeri, pe fondul geloziei şi a faptului că părinţii acestuia nu sunt de acord cu relaţia dintre ei.

spital municipal radauti

Vineri după amiaza  cei doi s-au întâlnit în apropierea sălii de sport din centrul comunei, unde băiatul  a încercat să o convingă pe tânără să se împace cu el, însă aceasta a refuzat, moment în care, tânărul, a lovit-o cu pila de la o unghieră pe care o avea asupra sa. După agresiune, băiatul a fugit înspre lunca râului Suceava, iar tânăra  a mers pe jos până la dispensarul din localitate, de unde a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul municipal Rădăuţi, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Tânăra a fost examinată de către medicul legist, care a stabilit că leziunile sunt superficiale şi nu au atins formaţiuni anatomice vitale, nu au pus în primejdie viaţa şi necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Agresorul este cercetat pentru loviri sau alte violenţe şi având în vedere împrejurările comiterii faptei, poliţiştii Poliţiei oraşului Vicovu de Sus au luat măsura internării agresorului la Spitalul Municipal Rădăuţi, Secţia Psihiatrie.


Intră acum și în grupul de