Accident pe DN 2 in zona Darmanesti. Sapte pasageri raniti dupa ce un microbuz a intrat intr-un TIR


Intră acum și în grupul de

Un accident s-a produs luni seara pe drumul naţional DN 2 în zona localităţii sucevene Dărmăneşti după ce un microbuz a intrat într-un TIR, fiind la rândul său lovit de un autoturism ce venea din spate.

În urma accidentului au fost rănite şapte pasageri din microbuz între care şi un copil în vârstă de cinci ani, dar şi o femeie din autoturismul care s-a tamponat cu microbuzul.

Cercetările poliţiştilor au evidenţiat că şoferul microbuzului, al firmei Intertrans, un bărbat în vârstă de 46 de ani, ar fi încălcat linia continuă la ieşirea din Dărmăneşti şi s-a lovit de un TIR care venea din sens opus. În spatele microbuzului rula un autoturism Opel înmatriculat în Botoşani care s-a lovit la rândul său de microbuz.

În urma accidentului au fost înregistrate şapte victime din microbuz şi o femeie din maşina înmatriculată în Botoşani.

Iniţial au fost trimise şase ambulanţe şi un echipaj de descarcerare  în zonă, a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, care a precizat că s-a mai solicitat intervenţia unei ambulanţe pentru femeia rănită din maşină.

Toţi răniţii au fost transportaţi la UPU din cadrul SJU Suceava.

Trei autovehicule au fost implicate în acest accident ale cărui cauze încă nu sunt cunoscute.

Ştire în curs de actualizare.


Intră acum și în grupul de