Nechifor: Sper sa trecem anul electoral 2014 fara scandal politic

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, luni, că anul 2013 a fost, din punct de vedere financiar, un an bun pentru judeţul Suceava întrucât s-a reuşit finanţarea activităţilor administraţiilor locale şi a arătat că în aceste zile mai sunt alocaţi 5 milioane de lei pentru localităţi în vederea asigurării fondurilor necesare pentru intervenţii pe timp de iarnă.

Nechifor a mai spus că nu se aşteaptă ca anul 2014 să fie un an liniştit deşi, din punct de vedere administrativ, el consideră că este nevoie de linişte în viaţa publică pentru ca proiectele să fie derulate în mod corespunzător.

nechifor

Preşedintele CJ Suceava a arătat că în 2014 sunt două competiţii electorale majore, alegerile europarlamentare în luna mai şi alegerile prezidenţiale la sfârşitul anului.

„În munca administrativă vor exista disfuncţionalităţi inerente”, a spus Nechifor care a adăugat că îşi bazează aceste aprecieri pe experienţa pe care a acumulat-o.

„Ştim cum se întâmplă în campaniile electorale”, a spus preşedintele CJ.

El şi-a exprimat speranţa că anul 2014 va fi traversat fără scandal politic.