Acasă Actualitate Masuri pentru fluidizarea traficului in zona Iulius Mall in noaptea de Revelion

Masuri pentru fluidizarea traficului in zona Iulius Mall in noaptea de Revelion


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat, luni, că au fost stabilite măsuri pentru gestionarea zonei Iulius Mall unde acest centru comercial împreună cu Primăria Suceava organizează Revelion în aer liber.

 Revelion Iulius Mall 6



„În această dimineaţă (luni, n.r.) am avut o întâlnire cu toţi factorii care vor gestiona zona unde va fi organizat Revelionul de municipiul Suceava. Au fost luate câteva măsuri astfel încât din sensul giratoriu să putem gestiona acea zonă de parcare pentru că a avea un acces foarte rapid şi totodată o defluire a populaţiei care va fi prezentă la ora 12, pentru că va un interval în care foarte multă lume va fi prezentă în acea zonă. Totodată, agenţii de circulaţie, jandarmii, poliţia locală, s-a stabilit un plan de măsuri astfel încât să nu avem probleme deosebite pe zona de trafic”, a spus Sinescu.

El a menţionat că în zonă vor fi reprezentate serviciile de ambulanţă, SMURD, pompieri, astfel încât să se evite orice eveniment care s-ar putea produce în acea zonă.

De remarcat este că în ziua de 31 decembrie un număr de 120 de jandarmi vor asigura, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava şi structurilor de poliţie locală, măsurile de ordine la manifestările organizate în localităţile Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Rădăuţi cu ocazia trecerii în noul an.

În aceaşi zi, va fi asigurată buna desfăşurare a spectacolelor de datini şi obiceiuri din oraşele Liteni, Dolhasca şi Vicovu de Sus.

De asemenea, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, 60 de jandarmi vor acţiona pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice în 14 localităţi din judeţ. Aproximativ 30 de jandarmi montani vor fi prezenţi pe traseele turistice şi în apropierea unităţilor de cazare, pe pârtia de schi din Vatra Dornei şi în alte zone unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătiţi să intervină în situaţii de urgenţă dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

Acţiunile jandarmilor vor avea un caracter preponderent preventiv şi vor viza asigurarea unui climat favorabil derulării evenimentelor organizate la nivelul localităţilor, depistarea şi sancţionarea celor care comit fapte antisociale, precum şi respectarea normelor legale vizând comercializarea sau folosirea de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

 

 


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version