Maternitatea Radauti ramane inchisa pana in 6 ianuarie


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a anunţat, luni, că Maternitatea Rădăuţi rămâne închisă până în data de 6 ianuarie întrucât probele analizate au fost pozitive la stafilococ auriu.

maternitate

Sinescu a spus că în data de 23 decembrie au fost prelevate probe, care au fost pozitive şi că au fost recoltate din nou probe în data de 28 decembrie care au fost trimise la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.

„Urmează să primim informaţii referitoare la situaţia exactă care este acum la Maternitatea Rădăuţi, respectiv dacă aceste probe sunt negative”, a spus prefectul care a adăugat că cel mai probabil, în data de 5 sau 6 ianuarie Maternitatea din Rădăuţi să fie redeschisă.

Florin Sinescu a arătat că toate cazurile de la Maternitatea Rădăuţi au fost preluate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava şi că au fost depistate până acum 19 cazuri de infecţie din care 14 au fost spitalizate.

„În prezent mai sunt internaţi în spital doi nou-născuţi şi că nu sunt probleme legate de starea acestora. Zece bebeluşi au fost internaţi şi trataţi în Secţia de Chirurgie pediatrică de la Suceava, unul la Iaşi şi câte unul la Rădăuţi şi Siret”, a mai spus prefectul.

El a subliniat că din totalul celor 45 de angajaţi ai Maternităţii Rădăuţi un număr de 22 de persoane au fost depistate ca fiind purtătoare de stafilococ auriu.

Direcţia de Sănătate Publică Suceava a dispus în data de 18 decembrie închiderea temporară a Maternităţii Rădăuţi după apariţia unui focar de infecţie intraspitalicească la nou nou-născuţi care au contactat stafilococ auriu medicilino-rezistent.

 


Intră acum și în grupul de