Dosare penale si amenzi de 40.000 de lei pentru infractiuni la regimul silvic


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au executat în perioada 11-14 februarie o acţiune în cooperare cu specialiști din cadrul I.T.R.S.V. Suceava,  pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din pădurii în urma cărora au fost întocmite dosare penale şi s-au aplicat amenzi.

Astfel au fost constatate şase infracţiuni din care două la Codul Silvic, au fost aplicate 11 contravenţii în valoare de 38.000 lei, toate la Legea 171/2010 privind Regimul silvic şi s-a confiscat material lemnos în valoare de 25.625 lei.

busteni padure

În urma verificărilor efectuate la o întreprindere familială cu sediul în comuna Suceviţa, s-a constatat faptul că aceasta a înregistrat în evidenţele contabile 99 avize de însoţire a materialelor lemnoase pentru cantitatea de 2.892,02 mc. masă lemnoasă cu provenienţă fictivă, în valoare de aproximativ 350.000 lei, dând o aparenţă de legalitate.  În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunile de evaziune fiscală, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, urmând ca la finalizare să se dispună procedural.

Cu ocazia verificărilor efectuate la Ocolul Silvic Dealu Negru cu sediul în judeţul Bistriţa Năsăud, care administrează fond forestier privat pe raza comunei Panaci, s-a constatat faptul că din terenul împădurit proprietatea unui localnic din comuna Panaci, s-au tăiat fără drept şi sustras 96 arbori răşinoase nemarcaţi,  în volum total de 89,74 mc. Masa lemnoasă rezultată din arborii tăiaţi fără drept a fost recuperată în întregime, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunile de tăiere fără drept şi furt de arbori.


Intră acum și în grupul de