Traficul pe DN 17, intre Vatra Dornei si Iacobeni, a fost reluat dupa indepartarea pietrelor cazute de pe versanti


Intră acum și în grupul de

Circulaţia rutieră pe DN 17 a fost reluată normal, după ce pietrele căzute de pe un versant au fost îndepărtate, zona fiind în continuare monitorizată însă de un echipaj de poliţie.

Potrivit prefectului Sucevei, Florin Sinescu, traficul s-a desfăşurat, vineri dimineaţă, aproximativ o oră, alternativ, pe un sens de mers, până când s-a finalizat acţiunea de curăţare a drumului de echipe ale Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a arătat că din cauza dezgheţului şi scurgerilor de ape de pe versantul stâng al DN 17 dinspre Iacobeni spre Vatra Dornei au fost antrenate pietre care au ajuns pe carosabil, iar un microbuz a intrat cu roţile în pietre, fără însă să fie înregistraţi răniţi.

Sinescu a precizat că a solicitat Direcţiei Regionale Iaşi a CNADNR să monteze în regim de urgenţă în zonă elemente de tip plasă care să reţină eventuale pietre care ar putea să se desprindă de pe versant. „Zona va fi monitorizată de poliţie până la realizarea măsurilor de siguranţă”, a mai spus Florin Sinescu.


Intră acum și în grupul de