Scriitoarea Angela Furtuna isi va lansa cartea “Monica Lovinescu. Est-etica. Geneze”, la SALON DU LIVRE, din Paris

În plin anotimp al francofoniei (pe care o celebrează în fiecare an la Suceava prin organizarea festivalului francofon Le Printemps des Poètes), scriitoarea Angela FURTUNĂ va participa la Salon du Livre, Paris, 21-24 martie 2014, unde este invitată pentru a-şi lansa cartea “Monica Lovinescu. Est-etica. Geneze”, apărută la Editura Vinea, Bucureşti 2012, sub egida Bibliotecii Bucovinei “I.G.Sbiera”, fotografii de Dinu LAZĂR, grafică de Devis GREBU.
Angela FURTUNA, SALON DU LIVRE 2014 PARIS, MONICA LOVINESCU.EST-ETICA
“Este prima hermeneutică românească de amploare dedicată marii scriitoare, jurnaliste, om de teatru, cronicar, critic şi disidente anticomuniste, Monica LOVINESCU, ale cărei rămăşiţe pământeşti repauzează, începând din 2008, în cripta ilustrului său tată, Eugen Lovinescu, de la Fălticeni)”, a declarat Angela Furtună.
Salonul Cărţii de la Paris este una dintre cele mai importante manifestări mondiale consacrate cărţii şi scrisului, înfiinţată de statul francez în anul 1981. Evenimentul reuneşte în fiecare primăvară  circa 1200 de editori, mari şi mici, din toată lumea (în jur de 25 de ţări), precum şi mii de profesionişti ai scrisului: scriitori, graficieni, producători media, editori, scenarişti, actori, muzicieni, reprezentanţi ai mediilor academice şi jurnalistice. În fiecare an, există un invitat de onoare: România a fost invitata de onoare a ediţiei din 2013, iar în 2014 invitatul special va fi Argentina.
Salonul este creaţia Sindicatului Naţional al Editorilor din Franţa, logistica fiind încredinţată de la bun început societăţii Reed Exposition France.
Salon du Livre reprezintă un mare succes al cărţii francofone, căruia i se mai adaugă încă, anual, Salonul Cărţii de la Montréal (Canada), Salonul Cărţii de la Beyrouth (Liban), Salonul Internaţional al Cărţii şi al Presei de la Genève (Elveţia).
Volumul “Monica Lovinescu. Est-etica. Geneze” este primul, dintr-o suită de câteva altele ce vor urma, şi care înglobează efortul a, deja, opt ani de cercetare şi de studii hermeneutice la temă, realizate de scriitoarea Angela FURTUNĂ. Aceasta organizează anual şi Programul Zilele Monica Lovinescu, sub egida Consiliului Judeţean Suceava, Bilbioteca Bucovinei “I.G.Sbiera”. De asemenea, în cadrul acestui proiect, scriitoarea a iniţiat de mai mulţi ani şi Premiul Naţional “Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca”, sub coordonarea şi susţinerea unui Juriu anual Internaţionl prezidat de la bun început de academician Basarab NICOLESCU, şi cu participarea unor prestigioşi scriitori şi cărturari români şi din afara ţării, universitari de marcă din Statele Unite, Franţa, Olanda, Marea Britanie.
 
“Lectura acestui studiu minunat scris de Angela Furtună, de o valoare stilistică excepţională, ne semnalează importanţa spiritului individual de responsabilitate, o responsabilitate asumată fără nicio concesie de Monica Lovinescu. Drumul spre libertate este unul anevoios, presărat cu obstacole atât de ordin intern cât şi extern” (Prof.univ.dr. Dennis Deletant, Georgetown University).