Zeci de politisti suceveni mobilizati pentru prinderea a doi pusti care furau telefoane mobile

 Conducerea IPJ Suceava a dispus constituirea unor echipe speciale de investigaţie având în vedere faptul că  în ultimele zile doi minori au fost deposedaţi de telefoane mobile prin ameninţări cu acte de violenţă, se arată într-un comunicat al Poliţiei Suceava care menţionează că peste 30 de poliţişti judiciarişti şi de ordine publică au fost mobilizaţi pentru desfăşurarea de activităţi investigative fiind întocmite cercuri de suspecţi şi fiind dispuse măsuri pentru identificarea autorilor.

Astfel în data de 7 martie, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de către un minor din oraşul Salcea, despre faptul că în jurul orelor 14.00 în timp ce se deplasa pe str. Amurgului, din localitate, a fost deposedat prin ameninţări cu acte de violenţă  de un tânăr necunoscut, de telefonul mobil.

Cercetările au evidenţiat că în timp ce minorul se deplasa pe str. Amurgului împreună cu un prieten, au fost acostaţi de către un tânăr necunoscut, care i-a întrebat cât este ora.

Prietenul victimei a scos din buzunar telefonul mobil şi i-a comunicat ora, după care, necunoscutul s-a adresat celuilalt , deoarece a văzut că deţinea în buzunarul pantalonilor un telefon mobil şi i-a cerut să-l scoată şi să i-l dea. Tânărul a refuzat, moment în care necunoscutul l-a ameninţat cu moartea. De frică, victima a scos telefonul şi l-a dat autorului care a fugit, iar valoarea prejudiciului a fost evaluată la suma de 800 lei.

Ulterior,  în data de 8 martie un alt minor de 15 ani, din comuna Bălăceana, a reclamat că a fost deposedat de un telefon mobil în timp ce se afla pe str. Calea Unirii, din municipiul Suceava.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în timp ce se deplasa pe str. Calea Unirii, din municipiul Suceava, a fost acostat de doi tineri necunoscuţi, care sub ameninţare l-au deposedat de un telefon mobil în valoare de 1.000 lei.

În urma cercetărilor efectuate şi a probelor administrate, în cursul zilei de miercuri poliţiştii au reuşit identificarea autorilor ca fiind doi minori, de 15 ani şi 16 ani, ambii din comuna Pătrăuţi.

Cu ocazia audierii, cei doi au recunoscut comiterea faptelor, declarând faptul că în zilele de 7 şi 8 martie au fost în municipiul Suceava, cu intenţia de a aborda copii cărora să le sustragă telefoanele mobile.

Din cercetări, poliţiştii au mai stabilit faptul că minorul de 15 ani este şi autorul a patru infracţiuni de furt calificat, comise în perioada 09.11.2013-03.02.2014, în dauna a patru persoane.

Bunurile sustrase au fost valorificate, reuşindu-se recuperarea prejudiciului prin restituire în trei cazuri de furt.

Unul dintre hoţi a fost prezentat Serviciului Judeţean de Medicină Legală Suceava pentru a fi expertizat din punct de vedere psihiatric, iar cercetările continuă faţă de cei doi suspecţi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.