Pompierii suceveni se alatura campaniei „Ora Pamantului”

Inspectoratul Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava s-a alăturat şi în acest an campaniei „Ora Pământului”, derulată la nivel internaţional pentru economisirea energiei şi reducerea poluării.

“În scopul promovării unui mesaj de responsabilizare socială privind protejarea mediului înconjurător, în intervalul orar 20.30 – 21.30 al zilei de sâmbătă, 29 martie a.c., fără a fi afectată activitatea, pompierii vor stinge luminile în toate unităţile”, arată purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată.

loading...