Cinci studenti suceveni, vorbitori de limba germana, au fost selectati pentru un job sezonier, in Germania


Intră acum și în grupul de

Directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, Mirela Adomnicăi, a anunţat că instituţia pe care o conduce a intermediat în perioada 6 ianuarie-14 februarie, selecţia studenţilor vorbitori de limba germană, care urmează să lucreze în timpul vacanţei de vară în Germania, în domeniul hotelier.

Potrivit Mirelei Adomnicăi, la nivel naţional, au fost selectaţi un număr de 63 de studenţi vorbitori de limbă germană, proveniţi din diferite judeţe ale ţării, iar din Suceava au fost selectaţi 5. „Precizez că în afară de municipiul Bucureşti, unde au fost selectaţi 20 de studenţi, cei mai mulţi selectaţi sunt la Suceava şi Argeş, câte 5. Acest lucru înseamnă că la Suceava există studenţi vorbitori de limba germană care doresc să munească în timpul vacanţei”, a declarat Adomnicăi.

Aceasta a arătat că situaţia prezentată anterior reprezintă un început pe care AJOFM Suceava îl susţine în rândul studenţilor, întrucât un contact cu piaţa muncii din perioada studenţiei facilitează tinerilor găsirea unui loc de muncă după absolvirea studiilor superioare.

studenti


Intră acum și în grupul de