Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală a lansat Barometrul de Consum Cultural 2016

„Barometrul de Consum Cultural 2016. O radiografie a practicilor de consum cultural”, studiu realizat și publicat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), a fost lansat miercuri, 7 iunie 2017, ora 11:00, la Sala Symposium a Bibliotecii Naționale a României, în prezența Ministrului Culturii, dl. Ioan Vulpescu, a Secretarilor de Stat din minister, domnii Erwin Şimşensohn şi Mădălin Voicu, precum şi a unor importante personalități din mediul cultural și academic, printre care: Preşedintele Consiliului Ştiinţific al INCFC, dna. Doina Banciu şi Dumitru Borţun, membru al aceluiaşi Consiliu, Directorul British Council, dl. Nigel Bellingham, Consilierul Prezidenţial pentru cultură, dl. Sergiu Nistor, Vicepreşedintele ICR, dl. Krizbai Béla Dan, sociologul Dan Jurcan (Director de dezvoltare IRES) şi dna. Manuèle Debrinay Rizos, Vicepreşedinte ENCATC. De asemenea, ne-au onorat cu prezenţa: Prof. univ. dr. Nicolae Mandea (Rectorul UNATC), Prof. univ. dr. Grigore Giorgiu (SNSPA), Acad. Dr.ec.ing. Viorel Gaftea, scriitorul şi sociologul Mircea Vasilescu, scriitorul Ovidiu Şimonca (Redactor-şef adjunct, Observator Cultural), Aura Corbeanu (Director Executiv UNITER), Cristina Popescu (Director General Romfilatelia), sociologul Mirel Palada, Irina Cios (Director AFCN) şi Prof. univ. dr. Ludmila Patlanjoglu.

„Când vine vorba de temele importante, fundamentale din domeniul culturii, trebuie să fim solidari. Rolul unui minister este acela de a elabora politici publice, însă sunt niște pași importanți pe care trebuie să îi facem. (…) Cultura este o chestiune de zi cu zi. E nevoie de campanii în acest sens, de campanii de încurajare. E nevoie ca ceva din aceste cifre să devină viața noastră de zi cu zi. (…)

Avem deja strategii în diverse domenii. Pentru domeniul culturii, în 27 de ani, nu s-a elaborat nicio strategie. Nu este vorba despre o strategie care să aparțină unui anumit grup din domeniul culturii, ci de o întâlnire. Ministerul poate fi, cel mult, un gestionar în acest sens. E important rolul Institutul, dar e important și rolul celorlalți.

Ministrul Culturii, Ioan Vulpescu

Este nevoie de o întâlnire între cele două sisteme – sistemul public (al celor care activează în domeniul public, managerii culturali, beneficiarii) și al celor din zona creatorilor independenți), pe principii bazate pe normalitate și respect și nu pentru a privilegia o categorie în detrimentul alteia” – a declarat Ministrul Culturii, dl. Ioan Vulpescu, în cadrul evenimentului.

Directorul General al INCFC, dna. Carmen Croitoru, şi Directorul Direcţiei de Cercetare, dna. Anda Becuţ, au prezentat o sinteză a principalelor rezultate din Barometru.

Anda Becut, Carmen Croitoru, Doina Banciu

Actuala ediție a Barometrului de Consum Cultural abordează teme precum: Infrastructura publică şi impactul social al culturii, Capitalul cultural din spațiul domestic, Forme de participare la activități culturale și recreative în spațiul public, Capital social şi consum cultural în rândul seniorilor, Practici de lectură în context contemporan, Practici şi preferinţe contemporane de consum în muzică şi dans. Aceste teme reflectă nu doar dinamica valorilor din societatea românească, ci și modul în care populația se raportează la oferta culturală, iar rezultatele devin esențiale în dezvoltarea unor viitoare strategii culturale la nivel central, regional și local.

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală lansează, în fiecare an, o ediție a Barometrului de Consum Cultural, cel mai amplu studiu de acest gen la nivel național. De 11 ani, „Barometrul” măsoară tendințele asociate consumului cultural din România, fiind singurul studiu de acest tip din țară, construit pe modele europene similare.

Barometrul de Consum Cultural are ca principal obiectiv analiza sectorului cultural din România din perspectiva indicilor de consum cultural. Studiul a fost conceput ca un instrument de lucru util pentru specialiștii din sectoarele culturale și creative, o analiză relevantă pentru reprezentanții autorităților publice centrale și locale, dar și o lectură interesantă pentru publicul larg.

Manuele Debrinay Rizos – Vicepresedinte ENCATC

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, aflat în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale, este singurul institut național care are ca obiective studierea, cercetarea și furnizarea de date statistice pentru domeniul culturii, precum și formarea continuă a celor care aleg o carieră în Sectorul Ocupațional Cultură. Pentru mai multe informații accesați: www.culturadata.ro.